28 Oct 2013
28 October 2013

Statul român şi instituţiile sale

Moto: “Valoarea unui om constă în ceea ce dă el, nu în ceea ce este capabil să primească” (Einstein)

După ce piaţa liberă europeană joacă o festă teribilă agricultorilor, plasând preţul grâului cu circa 40% sub cel de anul trecut, apare firească şi întrebarea dacă impozitul forfetar, stabilit la un venit de 400-500 lei/ha, mai corespunde ideii de echitaţie între agricultor şi statul român, redevenit de curând Haiducul Nr. 1 al ţării. Pentru că 400 lei însemnau, anul trecut, 400 kg grâu, în timp ce anul acesta 400 lei înseamnă cel puţin 600 kg grâu.
Deci, dacă anul trecut ţăranul, agricultorul plătea un impozit de 16% * 400 = 64 kg grâu/ha, anul acesta, la actualele preţuri, se plăteşte echivalentul a 16% * 600 = 96 kg grâu/ha, cel puţin.
Rezultă, din aceste mărunte calcule, că nu numai „piaţa unică europeană” devorează cu 50-60% mai mult din producţia agricultorului, ci şi impozitele. Ori în cazul impozitelor, pentru cei corecţi (ca sa nu zic fraieri), care şi-au declarat suprafeţele însămânţate, au început deja să alerge în toate direcţiile scrisorile de ameninţare pentru întârzierea plăţilor.
Statul are nevoie de bani, dar de bani au nevoie şi agricultorii şi, în general, toate sectoarele economice, afectate îndeosebi de reducerea volumului consumului şi al serviciilor. Banii lipsesc de pe piaţă, credite de producţie (capital de lucru) nu se acordă şi tot mai multe întreprinderi intră în incapacitate de plată, apropiindu-se vârtos de faliment. Statul spân, aflat şi el cu răsuflarea tăiată după atâta alergătură după banii agricultorilor, bănuiţi şi de virtuţile evaziunii fiscale, îşi pregăteşte cu osândă administraţiile financiare pentru a începe marea luptă cu evaziunea şi aducerea banilor la Buget.

Mai multe detalii