Într-o emisiune a Radio România Actualităţi din data de 11 Iulie 2014, ora 13:46, dar şi în numeroase postări pe Internet, a apărut un articol incredibil prin amploarea şi capacitatea lui de dezinformare – „În Sălaj, mutaţiile genetice ale plantelor au omorât mii de familii de albine”.
Există un autor al articolului, reporterul Adrian Lungu, care afirmă că pentru prima oară în ultimul secol apicultorii se confruntă cu un fenomen neobişnuit – „mii de familii de albine au murit în acest an din cauza mutaţiilor genetice ale plantelor, iar producţia de miere este aproape inexistentă”. De la început, reporterul consideră că fenomenul nu s-a mai întâmplat în ultimii 100 de ani (două generaţii), fără să indice o sursă bibliografică, domnia sa neputând trăi în această perioadă pentru a prezenta asemenea fenomene din proprie experienţă.
Pentru lipsa mierii un interlocutor al reporterului, pe numele lui Ing. Ioan Dumitraş, explică la rându-i că „Plantele melifere de la care albinele colectează produsele apicole, respectiv miere, polen, au suferit unele mutaţii genetice. Planta s-a adaptat noilor condiţii de mediu, respectiv temperaturilor mai ridicate şi implicit nu mai produce nectar, ci produce mult polen”. Am încheiat citatul şi-mi permit, în calitatea mea de cercetător şi om de catedră, câteva comentarii:

Mai multe detalii