Moto: Când eşti la urmă ai şanse mari să rămâi tot acolo (Lucian Boia – „De ce este România altfel?”)
Deşi există foarte mulţi istorici care, în baza ultimelor descoperiri arheologice, susţin că teritoriile româneşti ar fi cele mai vechi din lume, nu există suficiente texte şi documente istorice care să le susţină şi nu există nici realizări istorice care să demonstreze un asemenea posibil adevăr. Spunea Boia că epoca feudală în România a început de abia atunci când ea s-a terminat în ţările occidentului Europei.
Principatele Române, în ciuda Regulamentului Organic, au rămas un conglomerat de populaţii neorganizat, în care populaţia era alcătuită îndeosebi din ţărani şi boieri care produceau tot atâtea produse câte aveau nevoie pentru a supravieţui.
Negustorii şi, eventual, industriaşii care au apărut în secolele al XVII-lea, al XVIII-lea şi al XIX-lea erau în procent decisiv greci, evrei şi, mai apoi, ruşi şi unguri. Românii aveau un acces extrem de greu spre negustorie şi meşteşugurile mai elevate. Conflictele politice şi sociale s-au dezvoltat puternic încă de atunci. Acest haos masiv, această entropie ascuţită care domină viaţa în Ţările Române era şi, poate, opera confluenţei Marilor Imperii. În orice caz, cronicarii vremii, români sau străini, descriau ţăranii ca fiind leneşi, beţivi şi nepăsători (C. Vârnav).