20 Feb 2012
20 February 2012

Hrănirea lumii

Motto: “Noi trăim bine, trăim în bogăţie şi în risipă. Alţii, însă, pe acelaşi pământ cu noi, mor de foame. Există mulţi vinovaţi, dar există, mai ales, multă inconştienţă, multe, foarte multe lacrimi şi extrem de puţină responsabilitate politică”. Schönberg – DLG 2012
Odată cu naşterea celui de al şaptelea miliard al populaţiei de Homo Sapiens pe planetă, în primul rând F.A.O. şi apoi alte organisme de pe planetă, iar mai recent Europa, se inflamează, analizează, pune întrebări şi încearcă să dea răspunsuri. Se finanţează programe de cercetare pe aceeaşi temă acum, la început de an, temă ce, în ciuda tuturor celor scrise mai sus, rămâne o problemă nerezolvată, poate nerezolvabilă şi cu siguranţă purtătoare de noi conflicte. Este vorba de „HRĂNIREA LUMII” la orizontul anului 2050, atunci când populaţia globului se va apropia de 10 miliarde de oameni (9,3 miliarde, mai exact).
Exact în această perioadă mă aflu în Germania pentru a participa la evenimente de mare importanţă ştiinţifică, dar şi cu mare impact politic la nivelul Europei şi al lumii. Este vorba de conferinţa anuală a DLG (Deutsche Landwirtschafts-Gesellschaft), care în perioada 10-12 decembrie a dezbătut tema „Hrănirea lumii: Care este răspunderea Europei?” şi Forumul Global pentru Alimentaţie şi Agricultură Berlin 2012 cu tema „Securitatea şi siguranţa alimentară utilizând creşterea durabilă – funcţionarea agriculturii cu resurse din ce în ce mai puţine”.
Mai multe detalii