Atlasul principalelor buruieni din România

AtlasPrin buruiană, atât specialistul, cât şi  fermierul înţeleg “o iarbă rea”, adică un organism vegetal nefolositor omului, mai ales atunci când, deşi se află în mediul lui natural, adică la el acasă, este nedorit de managerul culturilor agricole. Buruienile sunt deci organisme dăunătoare, care intră în competiţie cu plantele de cultură pentru principalii factori de vegetaţie: apă, aer, lumină, căldură etc. Periculozitatea lor este uneori atât de mare, încât pot compromite total producţia culturilor agricole, iar uneori inclusiv organismul fizic al plantelor folositoare. Cu toate dificultăţile economice şi ecologice existente, se poate considera că buruienile rămân principalul duşman al culturilor.  Ca orice duşman, care trebuie eventual distrus, buruienile trebuie în primul rând bine cunoscute, atât biologic, cât şi ecologic.

În ultimul secol, prezentarea răspândirii buruienilor pe un anumit teritoriu, folosindu-se planuri de situaţie sau hărţi la diferite scări, prin diferite metode grafice, a devenit o practică ce s-a impus internaţional, fiind extrem de utilă managementului agricol. În perioada 1974-1990 s-au declanşat în România la iniţiativa Ministerului Agriculturii, şi sub conducerea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, cercetări de profunzime incluse în programul “CARTAREA BURUIENILOR DIN ROMÂNIA” care a permis elaborarea primelor hărţi ale grupelor de buruieni la nivelul judeţelor, la scara  1: 200.000.
La această amplă lucrare naţională au trudit intens cadre didactice universitare de la Universităţile agronomice din ţară, precum şi foarte numeroşi specialişti din cercetare şi din producţie, grupaţi pe centre zonale de coordonare. A fost o muncă titanică, care a suferit o mică întrerupere în 1990Atlas 1-1991, cauzată de schimbarea regimului politic în România, ca şi de reorganizarea forţelor de cercetare. După 1991, continuarea acestor studii s-a făcut aproape exclusiv de către Centrul zonal Bucureşti sprijinit de Societatea Română de Studiu şi Combaterea Buruienilor. Între anii 1997-2000 s-a reuşit a se crea o bază de date cuprinzând informaţii calitative şi cantitative privind răspândirea buruienilor din România. Numai o parte din aceste date sunt sintetizate în acest Atlas şi anume acelea care au un grad de asigurare statistică şi de cercetare maximă (peste 95%).

Apariţia acestui atlas este deci o reacţie firească a peste 26 de ani de cercetare în domeniul cunoaşterii şi cartării buruienilor şi este prima lucrare de acest gen din România şi după modul de prezentare este probabil unica în plan mondial. Lucrarea prezintă principalele 110 buruieni din România, cele mai dăunătoare, adică acelea care acum participă semnificativ la “constituirea” marilor pagube economice din agricultura României. Pentru fiecare specie prezentată, atlasul oferă harta răspândirii sale, folosindu-se în acest scop “decupajul kilometric UNIVERSAL TRANSVERSE MERCATOR (UTM)”, utilizat foarte frecvent în toate ţările lumii. Un al doilea element al atlasului îl constituie o imagine, o fotografie a speciei respective însoţită de o scurtă caracterizare biologică şi ecologică, de date succinte asupra răspândirii ei în ţară şi pe glob, precum şi unele erbicide la care buruiana este sensibilă. Deoarece buruienile au o plasticitate ecologică foarte pronunţată, în prezentările făcute s-au redat frecvent intervale largi, care exprimă de fapt capacitatea foarte ridicată de adaptare a buruienilor la condiţiile din terenurile agricole.Atlas 2

Pentru caracterizarea ecologică a buruienilor s-au avut în vedere condiţiile pedoclimatice din România, care nu coincid totdeauna cu cele folosite de alţi autori din vestul sau din estul Europei. Pe de altă parte, pentru o exprimare sintetică a răspândirii buruienilor, complementară hărţilor, s-a utilizat zonarea şi etajarea vegetaţiei din România, pentru a sublinia de fapt contextul geobotanic în care se întâlnesc buruienile citate, inclusiv prin indicarea aproximativă a altitudinii la care ele se întâlnesc. Hărţile prezentate în lucrare se referă numai la buruienile existente în culturi (specii segetale) şi nu includ pe cele din afara acestora (specii ruderale), acestea din urmă având de regulă o răspândire mult mai largă.