Articole

Dl. profesor Mihai Berca a publicat de-a lungul timpului peste 320 articole ştiinţifice, lucrări de specialitate şi cărţi, în ţară şi peste hotare.
Cele mai apreciate au fost cele din seria “Utilizarea raţională a erbicidelor şi protecţia ecosistemelor” (10 volume), în perioada 1975 – 1996, lucrarea “Statistica matematicii aplicate în agricultură 1968), “Efecte reziduale ale erbicidelor” (1987), “Relaţia dintre erbicide şi mediu” (1985), lucrare de referinţă în literatura română de specialitate, unică de acest fel, care a permis autorului să primească Premiul de Laureat al Academiei Române.

Lucrând în educaţie, producţie şi cercetare, Dr. Berca are o viziune largă a problemelor în agricultură, în general şi a agriculturii româneşti, în special. A avut multe contacte importante şi are un dialog intensiv la nivel internaţional cu oameni de ştiinţă din mari universităţi şi institute de cercetare din Europa de Vest, în special cu oameni de afaceri, cu marii producători de produse fito-farmaceutice, cu marii agronomi, chimişti şi ecologişti. În felul acesta, a obţinut cunoştinţele cele mai moderne şi abilitatea de a lucra cu succesîn economia reală de piaţă şi de a percepe necesităţile evoluţiei şi transformării unei economii agrare în tranziţie.

Autodidact, dar şi instruit, este în acelaşi timp un cercetător, un profesor şi un manager. Are o mare putere de muncă, rezistenţă psihică, spirit critic şi combativ. Acceptă la rândul său  criticile, foloseşte logica şi argumentaţia în stabilirea adevărului. Cunoaşte foarte bine agricultura românească, sistemele de producţie agricolă şi habitatele agricole. Este într-o permanentă luptă pentru menţinerea echilibrelor între tehnologii şi mediu.

În special, este pregătit pentru analiza activităţii de protecţia plantelor pe care o practică de 30 de ani şi a demonstrat prin lucrările publicate şi proiectele sale că este capabil să evalueze şi să rectifice alternative valoroase în vederea optimizării lor. Pentru aceste activităţi are o excelentă reputaţie la nivel naţional şi internaţional.

Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie FAO, Comisia din Bruxelles